Glosar: parastas, praznic, colivă, Moși — ce înseamnă fiecare

Parastas

Slujba de pomenire a unui mort, ținută de preot la anumite soroace — la trei zile, nouă, patruzeci, la șase luni, la un an și apoi an de an până la șapte. Prin extindere, cuvântul e folosit și pentru masa care urmează după slujbă, deși strict vorbind aceea e praznicul. Când cineva spune „facem parastasul la 40 de zile”, se referă de obicei la amândouă: și slujba, și masa.

Praznic

Masa care se face după slujba de pomenire. E momentul în care lumea venită la biserică sau la cimitir se strânge să mănânce împreună, în amintirea celui plecat. Cuvântul se folosește și pentru mesele de sărbătoare, dar în context de pomenire înseamnă exact masa de după parastas.

Pomană

Ce se dă altora în amintirea mortului — mâncare, vase, haine, bani, lumânări. Se dă „de sufletul” celui plecat. La o masă de pomenire, mâncarea însăși e pomană; la Moși se dau vase pline cu mâncare, plus colaci. Nu se cere nimic în schimb și nu se mulțumește pentru ea în mod obișnuit.

Colivă

Grâu fiert, îndulcit și amestecat cu nucă măcinată, așezat pe un platou și ornat deasupra — de obicei cu o cruce din pesmet sau zahăr. Se pune pe masă la orice pomenire, se binecuvântează la slujbă și se împarte după. Fiind făcută din grâu, zahăr și nucă, e de post, deci se pune la fel indiferent de zi. Grâul e simbolul învierii: bobul îngropat în pământ care dă rod.

Colaci

Pâini împletite, rotunde, făcute special pentru pomenire. Se dau celor care au ajutat la înmormântare, preotului, groparilor și rudelor apropiate. Numărul lor se stabilește în familie sau după cum spune preotul — de la câțiva, la câteva zeci, în funcție de câți oameni sunt de cinstit. Unul dintre ei, mai mare și mai lucrat, e colacul de la cap, pus lângă colivă.

Soroc

Termenul la care se face o pomenire: trei zile, nouă zile, patruzeci de zile, trei luni, șase luni, nouă luni, un an, apoi în fiecare an până la șapte. „Sorocul de 40 de zile” înseamnă pomenirea de la patruzeci de zile. Se numără de la ziua morții, nu de la înmormântare, iar ziua morții intră la socoteală ca prima.

Moșii

Zilele în care se pomenesc toți morții deodată, nu unul anume. Cei mai însemnați sunt Moșii de vară — sâmbăta dinaintea Rusaliilor — urmați de Moșii de toamnă, înainte de Sfântul Dumitru, și Moșii de iarnă. Se merge la cimitir și se dă de pomană, de obicei vase pline cu mâncare și colaci.

Sâmbetele morților

Sâmbete rânduite pentru pomenirea morților, mai ales în Postul Mare — a doua, a treia și a patra sâmbătă de post. Se face pomenire la biserică, cu colivă și colaci, dar fără masă mare: fiind post, rânduiala cere măsură.

Paștele Blajinilor

Pomenirea morților de după Paște, ținută luni sau marți după Duminica Tomii. Se numește și Paștele morților. Se merge la cimitir cu mâncare — ouă roșii, cozonac, pască, vin — și se mănâncă acolo, la mormânt. E o datină ținută mai apăsat în Moldova decât în restul țării.

Sărindar

Pomenire făcută la biserică timp de patruzeci de zile la rând, în cadrul slujbelor. Se dă un pomelnic cu numele mortului și se plătește la biserică. Nu are legătură cu masa de pomenire — e o slujbă continuă, nu un eveniment cu invitați.

Panihidă

Slujbă scurtă de pomenire, care se poate face oricând, nu doar la soroace. Se ține la biserică, la cimitir sau acasă. Termenul e mai des folosit în cărțile bisericești decât în vorbirea obișnuită, unde lumea spune pur și simplu „pomenire”.

Dezlegare

Îngăduința de a mânca ceva ce în mod obișnuit nu se mănâncă în ziua respectivă. „Dezlegare la pește” înseamnă că într-o zi de post se poate mânca pește; „zi cu dezlegare” înseamnă zi fără post, în care se poate face masă de dulce. Zilele cu dezlegare nu cad la fel în fiecare an — le știe preotul.

Explicațiile de mai sus sunt cele din vorbirea obișnuită din zona Iașului. Datinile diferă de la sat la sat, iar pentru rânduiala bisericească întrebi preotul care ține slujba — el are ultimul cuvânt.